”amatorism în iubire. și fantezie ”

O imagine îmi stăruie în minte și anume clipa când pe vremea școlii primare toamna își făcea apariția, eram eu ,sufletul și mintea buluc la geam.Urmăream frunzele care se colorau în aerul copt al vremii, vântul nebun ce se încolăcea de teii din grădină....orele de artă în care pictam funze și tablouri colorate  în ros-portocaliu.Era un timp minunat.Asemenea erau clipele adolescentine când visul se transforma în realitate asemenea cărților și romanelor de dragoste ,istorice și polițiste , vise curate și unice ,vise care nu se repetau ,erau tot altele și altele ...ceea ce îmi îmbogățea conștiința fantezistă , conștiința iubiri și a aventurii.Acum ? totul este îngrădit între 4 rame de tablou ,totul transformându-se într-o ”globalizare ” și vrând nevrând suntem păcăliți că sentimentele noastre de iubire-fantezie-aventură sunt gemene cu a altor oameni plăcându-ne aceleași povești,cauze și deznodământuri..(oare suntem toți la fel ?..)Nu... o mare minciună când tu și eu suntem unici și nerepetabili, ne naștem iar dacă vrei îți formezi o lume a ta plină de zmei și sirene , o lume văzută și colorată cu propria ta minte.
O parte a generației actuale se bazează pe un sistem de turmă foarte profesionist în care valori ca de exemplu : să îmi zică cum să iubesc , cum să-mi fac viața mai bună ,pe cine să iubești ,ce caracteristici să îndeplinească aceea persoană un deznodământ fericit și o cauză fericită ..toate puse haotic și cu mult amatorism într-un chenar și tablou pompos care place ochiului și nu minții.Nu mai avem posibilitatea să ne compunem propriile noastre iubiri aventuri și fantasme ,suntem din ce în ce mai învățați să credem că suntem la fel ,gândim la fel și vom fi conduși cam dupa aceleași standarde rigide și fără viață.Suntem tot mai departe de cărțile cele clasice și de demult în care autorul îți contura o imagine așteptând ca tu să o colorezi și să-i dai viață, dar acum totul este condus de iubire fără verdeață și fără originalitate un fel de OK american asociat cu un zâmbet fals cu gura până la urechi dar cu o minte și o inimă plină de confuzie (de gândire nici nu mai zic)
Oare de ce nu mai suntem acei oameni care altădată zburam spre înălțimi amețitoare (vorba lui Agârbiceanu) cu o minte plină de rațiune și creație autentică?...suntem oare roboți?...s-au ne temem de viitorul nesigur ascunși după cuvântări pompoase a unor amatori neîmpliniți sentimental.?
Ceea ce trebuie să faci este să îți lași rațiunea să zburde să zboare către Dumnezeu să te asiguri că ea va reveni la tine cu un răspuns de sus ,un răspuns luminos plin de creație și unic...asemenea clasicilor care te poftesc să-ți folosești mintea și nu ”intuiția” , simțul propriu și unic și nu simțul turmei domestice asemenea mioriței.

August.