joi, 4 aprilie 2019

De unde vine mândria de a fi bucovinean ?

    Pentru anexare Bucovinei se vorbește din două perspective, una emoțională și se pune accentul pe cuvântul de răpire și anume ”Răpirea Bucovinei” iar a doua perspectivă se mărginește la latura obiectiv istorică și anume ”Anexarea militară a Imperiului Habsburgic asupra Bucovinei”în primă fază susținută atât de istorici români cât și cei de originie germană. Spre exemplu pentru istoricii Mircea Grigoroviță sau Mihai Iacobescu termenul de răpire (anexare) are cum am zis mai sus acest iz emoțional național dar și o mare doză de subiectivitate o viziune ce  trebuie respectată dar în același timp și contestată uneori. Evident nu voi prezenta pe larg opiniile celor doi, fiindcă articolul de față tratează cu totul altă latură. Pe scurt amintesc că regiunea nordică a Moldovei cu numele de Bucovina este anexată militar de habsburgi în anul 1774 după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, tratat ce încheia războiul dintre Imperiul Țarist și Imperiul Ototman. Pe fondul acestor mișcări politico-militare, Austria ca mare putere, participă și ea la o împărțire relativă a teritoriilor est europene dar și a zonei de influență. Cu un an înainte 1773 Iosif al II-lea trimite în Bucovina o misiune de recunoaștere condusă de colonelul Karl baron von Enzenberg, a teritoriului ce avea să intre în componența coroanei imperiale austriece pe motivul că printr-o eventuală anexare, practic Imperiul Austriac va lega mai strâns Transilvania și îi va conferi o securitate mai sporită atăt ei cât și extremității estice a imperiului, asupra tendințelor de expansiune și agresiune  otomană. Lucru ce s-a configurat în 1774 cum am relatat mai sus. Amintesc că acest nume uzat la maximum de austrieci bucovina se mai întâlnește în istoria Moldovei într-un document din 30 martie 1392, unde se atestă Bucovina geografică. 
    De fapt miza acestui mic articol scoate în evidență mândria bucovineană, rădăcinile ei sau acel tip de homo bucovinensis . Fiecare bucovinean se mândrește că aparține acestui spațiu, este ancorat în anumite tradiții și conform teoriei superiorității rasei încearcă să făurească direct sau indirect acea rasă pură, superioară bucovineană. De aici începe amestecul, clișeele sau incertitudinea. Omul bucovinean crede că tradiția și descendența sa au rădăcinile înfipte până la daci și romani, cred într-o tradiție bogată cu multe fructe proaspete, venite dintr-un efemer ”Prâslea cel voinic și merele de aur”. Da, dar nu trebuie de uitat că până la anexare Bucovina se contopește atât teritorial, tradițional,  istoric, cultural sau mod de viață cu Moldova. Lucrurile stau puțin altfel, tindem spre un infinit cronologic dar nu ne dăm seama că de fapt Bucovina respira cu adevărat de la 1774 și până la 1918 sau că forța motrice a ei nu o dă populația autohtonă singură, ci amalgamul de etnii și compozitul etno-social-cultural odată cu ocupația austriacă. Bucovineanul e prins în hățișul iluminist al anilor 1780-1790 cu prilejul reformelor iosefine, complexitatea acestuia și consecințele pe termen lung care vor fi.
    Cel care a înțeles bine complexitatea imperială austriacă a fost bucovineanul Vasile Balș, boierul din familia Balș, o familie veche moldovenească. Surprinde pe tuturor când decide să  ramână în regiune după anexarea austriacă. Cu o capacitate intelectuală fantastică șlefuită în studiile mediului vienez, boierul Vasile Balș sesisează că Bucovina intră într-o nouă eră de civilizație, odată cu ocupația imperială și practic se leagă de vestul european civilizat. Mai pe urmă acesta va avea anumite misiuni diplomatice la curtea vieneză, activând în aparatul administrativ bucovinean sub autoritatea Casei de Habsburg. Nu trebuie să-i uităm nici pe cei din familia Hurmuzaki, Constantin, Eudoxiu care prin diferitele funcții și prin abilitățile intelectuale servesc Imperiul Habsburgic în conformitate cu nevoile bucovinenilor în a doua jumătate a secolului XIX. Revin la Balș și mă întorc la sfârșitul secolului XVIII, acesta într-un memoriu deplângea soarta și înapoierea compatrioților săi și propunea luarea unor măsuri reformatoare , a căror putere în practică, cu acordul binevoitor al împăratului (Iosif al II-lea) ar fi dat o nouă viață celor 20.000 de familii bucovinene (Mihai Ștefan Ciaușu- Un iluminist bucovinean boierul Vasile Balș, Junimea, 2007 ). Reformele nu au întârziat, Bucovina se dezvoltă prin iluminismul iosefin propus, aducând cu el atât colonizările cei drept contesate dar o dată cu acestea și spiritul de muncă și gospodărire german. Bazinul demografic multinațional (șvabi bănățeni, evrei, polonezi, germani, slovaci, ruteni, huțani ) conglomeratul multiconfesional și multilingvistic a facut din această regiune un reper civilizator, de mândrie proprie la marginimea imperiului. Se trece de la un stil semifeudal fanariot de dezvoltare la unul modern prin progresul proprietății în sens burghez, ca și încurajarea dezvoltării agriculturii, meșteșugurilor, industrie, comerțului și modernizarea instituțiilor culturale. (Istoria Românilor coord. Dan Berindei, Editura Enciclopedică, București, 2015.)
    Informațiile sunt puține, generale dar de folos cred, pentru a avea un stadiu incipient a ceea ce înseamnă cu adevărat mândria bucovineană  originile și tradiția ei . Da, nu voi uita exproprierile țăranului român, șocul prin care a trecut de la o supunere la alta, dar cu timpul aceste lucruri au trecut, rămâne progresul făcut de bucovineni atât după reformele iosefine dar și inerția modernismului bucovinean după unirea din 1918, modernism ce se resimte și astăzi după 100 și ceva de ani în conștiința omului de rând bucovinean dar și a intelectualului.


Bibliografie.

Ceaușu, Ștefan, Mihai, Un iluminist bucovinean : Boierul Vasile Balș (1756-1832), Junimea, Iași, 2007.
Iacobescu, Mihai, Din Istoria Bucovinei, vol. 1, Editura Academiei Române, București, 1993.
Hitchins, Keith, Românii, 1774-1866, Humanitas, București, 2004.

joi, 1 noiembrie 2018

Statistici bucovinene

Partea I


   Până în 1775 Bucovina este parte componentă a Moldovei, apoi este anexată de Imperiul Habsburgic. La momentul anexării Bucovina avea o populație de 71750 de locuitori adică un total de 17047 de familii cu mici variații , acest recensămând fiind cuprins mai exact între anii 1775-1776 din rapoartele generalilor G.Spleny și K.Enzenberg. Istoricul bucovinean Ion Nistor vine cu un alt raport  mai amănunțit al aceluiaș G.Spleny ce arată: 11099 familii de români (55495 persoane); 2373 familii de huțuli și ruteni (11865 persoane încadrate etnic ca ucraineni); 526 familii de evrei (2630 persoane); 294 familii de țigani (1470 suflete); 58 familii de armeni (290 persoane). Din totalul de 71750 cetățeni, 74 % români, 16,54 % ucraineni, 6,12% armeni, evrei, țigani.
   Cercetătorul P.Țugui și sociolingvistul I.Popescu completează cercetarea cu următoarele date :
va urma...
  
Bibliografie
Academia Română, Analele Bucovinei, II, 1995.
Academia Română, Istoria Românilor, vol VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2015.

luni, 18 septembrie 2017

Conceptul ioanin elenizat

Filon rabinul evreu, scria prin anii 20 î.Hr., un comentariu asupra Logosului Divin, din perspectivă vechi testamentară, transpusă în limbajul filosofic elenistic de atunci, vrând a explica logic, credința iudaică și existența lui Dumnezeu Yehova. Interesant modul de abordare ce se aseamănă izbitor cu concepția evanghelistului Ioan, care este singurul de pe paginile Noului Testament ce-L abordează pe Cristos din aceast unghi.
”...Iar din Logosul divin, ca dintr-un izvor, se despart și țâșnesc cele două puteri. Una este puterea creatoare prin care Maestrul a așezat și rânduit toate lucrurile, acesta se numește Dumnezeu. Iar cealaltă este puterea regală, deoarece prin intermediul ei Creatorul domnește peste lucrurile create, acesta se numește Domnul. În Logos sunt cele două puteri ale lui Dumnezeu, puterea de a crea și a domni și din acest motiv Logosul poate fi numit Dumnezeu și Domn.
În Ioan  Logosul este agentul creației, iar Logosul întrupat este agentul judecății lui Dumnezeu. Tot în Ioan Logosul este recunoscut ca Domn și Dumnezeu, o numire dintre cele mai importante  ale lui Isus în teologia ioanină.” (Dicționarul Noului Testament-Daniel G.Reid, pag.682)

joi, 22 decembrie 2016

Credință confuză

Pe vechile lăstare a necredințe-i mele
Las să înflorească flori de amărăciune,
Las ca seva veche să-mi umple iar burduful
Burduful spart și vechi a tainei necredintă.

Pășesc pe drum, privind.
Sub nori frecvențe triste așteaptă palide tăcute,
o voce un alin un glas de rugăciune.
Coroanele diforme atârnă-n-naltul nopții,
se-nchină la stăpânul uitat si făr de nume.

Pe drumuri străjuite de ochi si felinare,
umbre grele pribegite plâng în rugăciune.
E noapte, e pătată de vicii și-ndoieli,
iar vântul săturat de atâta stricăciune,
scapără a jale bătând în ușă cuie...
Iar eu trezit în beznă rânjind la felinare
mă-ndrept spre vechea casă cu atăta nepăsare.

Căzut

El...e groaznic.
Obsedat de proria-i vină
Poposită-n urme reci de ghenă,
În al său cuget slugarnic.
Fiecare vorbă, gând sau tăcere
E o ofrandă dulce ca de miere
Celui pierdut printre glorii, serafimi
Căzut în hăul imposibil
Al propriului ecou, scăldat în mândrie și întuneric.

August.

Căință

Au curs din El lacrimi fierbinți
Ce au udat odată o grădină
Au curs șuroaiele de sânge printre spini
Curmând o viață sfântă,
Născând eternitatea.
Acea grădină acum e un locaș
Al veșnicei păreri de rău și umilință
Iar râul roșu printre spini nu a secat
E limpede, vorbește și se scurge...

August.

luni, 26 septembrie 2016

Cruci

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Pătate-n sânge roș usturător,
Uscat e acum dar văd găuri de cuie
Trosnesc ciocane, iar el încet, încet se scurge,
            Aceasta-i crucea cea de lemn.

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Când sufletul plesnește fără simț,
Și pier scântei din tine, făr
să iasă
Acea trăire desprinsă din divin,
           Aceasta-i crucea cea de piatră.

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Topind, te sfâșie trecutul,
Prezentul e o umbră a lumii viitoare
Trăiești crezând că vei slujii la doi stăpâni?
Nu-i cu putință, timpul s-a topit iar....
            Aceasta-i crucea cea de ceară.