O Europă confuză

O imagine a Europei întinsă în propria capcană, de la paharele cu cucută ale lui Socrate și Hannibal la moartea și trădarea întelectului, acea moarte și trădare lentă în fanatism, minciună, lăcomie și pierzare, apoi o înviere iluminată în haos-parcă prea multă lumină......și totuși ajunsă undeva în ziua externării din spitalul timpului.Se vede ignorantă, cuceritoare, mândră, lacomă și duplicitară.Pășește rapid în istorie întinzând curse, creeând imperii. descifrând mituri și iată ajunsă în înaltul piramidei.Trufașă, mândră și bine închegată, umblă ca un împărat zeificat plimbată într-un car de foc tras de oamenii negrii a căror identitate nu s-a cunoscut  sau nu s-a vrut cunoscută.
Se îngrădește, se individualizează creeandu-și propriile standarde murdare multe la număr dar cu un efectiv omenesc cât mai redus  iar ”ceilalți” rămân victime ale sclavagismului, foamei și a mizeriei stând parcă biblic la masa bogatului din ce în ce mai închirciți și murdari.
Mândria mai și explodează uneori iar ea frumoasa Europă cade în capcana nevăzută a sângelui spiritual.Se destramă rupându-se asemenea valurilor trântite cu nesaț de stânci.Își încearcă diversitatea în unitate se individualizează ca mădulare dar structurate în același corp formând din nou același imperiu ”sfânt” a lui Constantin.Este bolnavă, zdruncinată, confuză prefăcând zâmbetul în schimonosire iar de 100 de ani se chinuie cu o boala necruțătoare, un cancer imaginar dar totuși real dând frâu cariilor și bolilor să avanseze .

Dupâ atâția ani se va mai întoarce ciuma neagră?Sau vom mânca din nou floarea de cartof a morții de la 1530?

August.

Biserica Neagră-A.Baconsky-(o carte un glas sugrumat ieșit din patura mârșavă a societății contemporane.)
Cunoașterea lui Dumnezeu-Karl Barth ( o altfel de teologie filozofică,omul reformat al societații reformate)

Scârțâie o ușă.

Țipete frenetice se întrezăreau în văzduhul cețos al camerei lui, ființa demult uitată în timpul neguros și rece dincolo de pătura atmosferică.Învelit, se dezvolta o siluetă lungă, fricoasă și pierdută, era ființa sugrumată de țipete, gemete și vociferări lamentabile acordate pe fregvențe electromagnetice din vieți nevăzute a ființelor decedate în neant.Scrâșnet și bocet șe țâșniră parcă pe sub urechea individului, un sunet ca o goană după viața pierdută în oceanul necunoasșterii....asurzitor dar parcă real, arhaic și de demult se putea descifra ca o veche limbă antică murmurată de oamenii zeilor aceia dinainte de potop.Sunetul potolii orice vietate dar perturbând continuu ființa veșnic adormită a molaticului zbătut în visul comei.Schimonosit, voia să dispară dar țipetele îl îmbulzeau, acroșau neavând nici o șansă de a sparge bariera fonică a nimicului....era nimic? Era o nebuloasă, un sunet o nedeslușire a vocii tremurând din glasul vag și bătrân al naturii.Totul era straniu luna se ascunse ,stelele parcă s-au stins iar lumânarea se stinge în trupul ei topindu-se haotic.O mișcare bruscă nedescifrată se zări,bietu ”el” se trezi pipăindu-se parcă sa se cunoască:- sunt un înger ?sunt un demon?întreg sunt doar eu își sopti.În capul oaselor deslușesc acum silueta zveltă care trezită din somnul veșnic pășea metodic pe podeaua rece și îngrozită a camerei.Din nou sunete, țipete stridente și bocet, ușa camerei se plimba molatică și somnoroasă cântând valsul satanic al pierzării un scârțâit păgân din toți rărunchii al meșterului amator... iar vântul o legăna.
O fi vis o fi realitate? sunt înger sau demon ?Se opri brusc amuțit, trânti ușa stirbă tolănindu-se din nou în somnul de groază ce avea să vină.

August.

........și vei murii

....îți vei vedea sufletul sugrumat în propria moarte, laconică și scârbită de timpul apus în care ai avut posibilitatea să te oprești,să faci un pas în spate...dar ura stricată și metodică te-a împins la moarte, o moarte crâncenă și tristă...înviai dimineața ca să poți murii spre seară.

August.

...gând prăfuit..

Aroma de cafea, aroma cărților citite cu nestăpânire și privirea fantezistă a Gânditorului de la Hamangia  îmi dă un confort extraordinar, deschide o lume neobișnuită o lume târzie unde ceasul ticăie parcă degeaba ,imortalizat bietul se pierde în bezna necunoștinței.Scrierile lui Lewis și Barth mă provoacă, mă înfășoară și deschide orizontul cunoașterii, cel despre care îl voi numi suprarațiune....mă compleșește fantezia literelor așezate metodic în mintea răvășită de vântul literar, acolo mă găsesc micul cititor însetat, scăldat în oceanul cunoașterii, înnecat în marea fanteziei a lumilor necunoscute.Sunt un pribeag, un obosit,o pierdere a vremii actuale dar un câștig al clasicului Barthian.Uimit mai sorb câte o înghițitură de cafea ..e pe terminate, mă las cuprins și prăduit de universul lor al cărților strivite în biblioteca universală.

August.

Din nou și din nou pot să citesc, să imaginez lucruri peste puterea cunoștinței omenești, rămân ignorant la tot ce ne subjugă și prostește, rămân imun împotriva teoriilor care dărâmă ideea creatoare și puterii divine de a descifra totul.

August.