Scârțâie o ușă.

Țipete frenetice se întrezăreau în văzduhul cețos al camerei lui, ființa demult uitată în timpul neguros și rece dincolo de pătura atmosferică.Învelit, se dezvolta o siluetă lungă, fricoasă și pierdută, era ființa sugrumată de țipete, gemete și vociferări lamentabile acordate pe fregvențe electromagnetice din vieți nevăzute a ființelor decedate în neant.Scrâșnet și bocet șe țâșniră parcă pe sub urechea individului, un sunet ca o goană după viața pierdută în oceanul necunoasșterii....asurzitor dar parcă real, arhaic și de demult se putea descifra ca o veche limbă antică murmurată de oamenii zeilor aceia dinainte de potop.Sunetul potolii orice vietate dar perturbând continuu ființa veșnic adormită a molaticului zbătut în visul comei.Schimonosit, voia să dispară dar țipetele îl îmbulzeau, acroșau neavând nici o șansă de a sparge bariera fonică a nimicului....era nimic? Era o nebuloasă, un sunet o nedeslușire a vocii tremurând din glasul vag și bătrân al naturii.Totul era straniu luna se ascunse ,stelele parcă s-au stins iar lumânarea se stinge în trupul ei topindu-se haotic.O mișcare bruscă nedescifrată se zări,bietu ”el” se trezi pipăindu-se parcă sa se cunoască:- sunt un înger ?sunt un demon?întreg sunt doar eu își sopti.În capul oaselor deslușesc acum silueta zveltă care trezită din somnul veșnic pășea metodic pe podeaua rece și îngrozită a camerei.Din nou sunete, țipete stridente și bocet, ușa camerei se plimba molatică și somnoroasă cântând valsul satanic al pierzării un scârțâit păgân din toți rărunchii al meșterului amator... iar vântul o legăna.
O fi vis o fi realitate? sunt înger sau demon ?Se opri brusc amuțit, trânti ușa stirbă tolănindu-se din nou în somnul de groază ce avea să vină.

August.