lui Bacovia

Tu scrii, gonind printre salcâmi
Cu trupul tau molatic și plin de insomnii
Te vad aici în parc pe ulițe și-n case,
Te vad cum te întinzi pe-o scândură de oase,
Încerci să îți amâni o moarte un trecut,
Scriind poeme de morți și de amurg,
Te-ai strecurat ușor printre copaci și cruci
Acum nu te mai vad, te duci iar să te culci?
Sau stai gândind lunatic un ultim trist poem,
Scurtat la mijloc ca timpul nu-i etern
Te-ai ofilit surprins printre cuvinte
Te-ai stins tomnatic.... vânduta-ți sufletul...
pe-un strop cu linte.

Iluzie

Capete negre și uscate se arătau în geam făcându-mi gesturi obscene de obrăznicie.Purtate de valul viforului demonic, ele îmi înstrăinau sufletul de pace și de lumina binefăcătoare.Trezit dintr-o comă plumburie mă aburcam speriat deasupra patului să pot deslușii dușmanii nocturni ce-mi nelinișteau sufletul.Mă simțeam învălmășit de voci și strigăte stringente iar trupul mi se clătina amar către naufragiu prin credința slabă și primitivă asemenea apostolului.Întrebam cum voi muri căci găndul naufragiului mă chinuia amarnic ,având senzația că apa se dezlănțuie într-un vals drăcesc, ritual păgân în sânul lui Moloh.
Trag aerul sărat și rece al încăperii, pășind schiopătând, înfrunt armata de invincibili de dincolo de geamul meu...priveam pierdut simțind o răceala pe frunte , iar capetele de acum deslușite îmi zâmbeau ironic, ploaia mă păcălea din nou.Simțeam de acum un mic imbold al fricii dar și al liniștii presărat de o fierbințeală a conștiinței mele iar atunci am înțeles că fără proșternere pe genunchi la ceas de seară este cu neputință a stăvili hoardele barbare a nemilosului Belzebub.Arunc o haină groasă pe mine, mă înfing în bocancii grei și vechi pășind răvășit afară.Acolo sub felinare târzii și obosite se zăreau umbre, crăci și veșminte ,iar ploaia tomnatică străpungea nemiloasă carnea trupului meu făcându-mi necropsii fără anestezic.Pășeam mecanic auzind tot mai deslușit sunetul unui ciocan și jocuri metalice ce apăsau amar liniștea nopții obosite de travaliul societății nemiloase, călcând sub pantofii butucănoși, noroioși speranțe, vise și libertăți.Priveam acum din ce în ce mai aproape deslușind același tablou de fiecare seară-eu zburdând ca un lunatic pe tărâmurile adâncului stirbit iar el, același meșter veșnic înmormântat în munca lui de seară, când trântea și ciopârțea fără milă aceași bucată de plumb conturând veșnice sicrie de plumb prinse de troițele de piatră a bisericii negre.

August.

O Europă confuză

O imagine a Europei întinsă în propria capcană, de la paharele cu cucută ale lui Socrate și Hannibal la moartea și trădarea întelectului, acea moarte și trădare lentă în fanatism, minciună, lăcomie și pierzare, apoi o înviere iluminată în haos-parcă prea multă lumină......și totuși ajunsă undeva în ziua externării din spitalul timpului.Se vede ignorantă, cuceritoare, mândră, lacomă și duplicitară.Pășește rapid în istorie întinzând curse, creeând imperii. descifrând mituri și iată ajunsă în înaltul piramidei.Trufașă, mândră și bine închegată, umblă ca un împărat zeificat plimbată într-un car de foc tras de oamenii negrii a căror identitate nu s-a cunoscut  sau nu s-a vrut cunoscută.
Se îngrădește, se individualizează creeandu-și propriile standarde murdare multe la număr dar cu un efectiv omenesc cât mai redus  iar ”ceilalți” rămân victime ale sclavagismului, foamei și a mizeriei stând parcă biblic la masa bogatului din ce în ce mai închirciți și murdari.
Mândria mai și explodează uneori iar ea frumoasa Europă cade în capcana nevăzută a sângelui spiritual.Se destramă rupându-se asemenea valurilor trântite cu nesaț de stânci.Își încearcă diversitatea în unitate se individualizează ca mădulare dar structurate în același corp formând din nou același imperiu ”sfânt” a lui Constantin.Este bolnavă, zdruncinată, confuză prefăcând zâmbetul în schimonosire iar de 100 de ani se chinuie cu o boala necruțătoare, un cancer imaginar dar totuși real dând frâu cariilor și bolilor să avanseze .

Dupâ atâția ani se va mai întoarce ciuma neagră?Sau vom mânca din nou floarea de cartof a morții de la 1530?

August.

Biserica Neagră-A.Baconsky-(o carte un glas sugrumat ieșit din patura mârșavă a societății contemporane.)
Cunoașterea lui Dumnezeu-Karl Barth ( o altfel de teologie filozofică,omul reformat al societații reformate)

Scârțâie o ușă.

Țipete frenetice se întrezăreau în văzduhul cețos al camerei lui, ființa demult uitată în timpul neguros și rece dincolo de pătura atmosferică.Învelit, se dezvolta o siluetă lungă, fricoasă și pierdută, era ființa sugrumată de țipete, gemete și vociferări lamentabile acordate pe fregvențe electromagnetice din vieți nevăzute a ființelor decedate în neant.Scrâșnet și bocet șe țâșniră parcă pe sub urechea individului, un sunet ca o goană după viața pierdută în oceanul necunoasșterii....asurzitor dar parcă real, arhaic și de demult se putea descifra ca o veche limbă antică murmurată de oamenii zeilor aceia dinainte de potop.Sunetul potolii orice vietate dar perturbând continuu ființa veșnic adormită a molaticului zbătut în visul comei.Schimonosit, voia să dispară dar țipetele îl îmbulzeau, acroșau neavând nici o șansă de a sparge bariera fonică a nimicului....era nimic? Era o nebuloasă, un sunet o nedeslușire a vocii tremurând din glasul vag și bătrân al naturii.Totul era straniu luna se ascunse ,stelele parcă s-au stins iar lumânarea se stinge în trupul ei topindu-se haotic.O mișcare bruscă nedescifrată se zări,bietu ”el” se trezi pipăindu-se parcă sa se cunoască:- sunt un înger ?sunt un demon?întreg sunt doar eu își sopti.În capul oaselor deslușesc acum silueta zveltă care trezită din somnul veșnic pășea metodic pe podeaua rece și îngrozită a camerei.Din nou sunete, țipete stridente și bocet, ușa camerei se plimba molatică și somnoroasă cântând valsul satanic al pierzării un scârțâit păgân din toți rărunchii al meșterului amator... iar vântul o legăna.
O fi vis o fi realitate? sunt înger sau demon ?Se opri brusc amuțit, trânti ușa stirbă tolănindu-se din nou în somnul de groază ce avea să vină.

August.

........și vei murii

....îți vei vedea sufletul sugrumat în propria moarte, laconică și scârbită de timpul apus în care ai avut posibilitatea să te oprești,să faci un pas în spate...dar ura stricată și metodică te-a împins la moarte, o moarte crâncenă și tristă...înviai dimineața ca să poți murii spre seară.

August.

...gând prăfuit..

Aroma de cafea, aroma cărților citite cu nestăpânire și privirea fantezistă a Gânditorului de la Hamangia  îmi dă un confort extraordinar, deschide o lume neobișnuită o lume târzie unde ceasul ticăie parcă degeaba ,imortalizat bietul se pierde în bezna necunoștinței.Scrierile lui Lewis și Barth mă provoacă, mă înfășoară și deschide orizontul cunoașterii, cel despre care îl voi numi suprarațiune....mă compleșește fantezia literelor așezate metodic în mintea răvășită de vântul literar, acolo mă găsesc micul cititor însetat, scăldat în oceanul cunoașterii, înnecat în marea fanteziei a lumilor necunoscute.Sunt un pribeag, un obosit,o pierdere a vremii actuale dar un câștig al clasicului Barthian.Uimit mai sorb câte o înghițitură de cafea ..e pe terminate, mă las cuprins și prăduit de universul lor al cărților strivite în biblioteca universală.

August.

Din nou și din nou pot să citesc, să imaginez lucruri peste puterea cunoștinței omenești, rămân ignorant la tot ce ne subjugă și prostește, rămân imun împotriva teoriilor care dărâmă ideea creatoare și puterii divine de a descifra totul.

August.

Sfânt,perfect...

Sfințirea, desăvârșirea,  lucrează împotriva răului, a firii pământești în vederea modelării și perfecțiunii caracterului.Sfințirea vine în urma lepădării de păcat, de sine, o lepădare absolută (că doar lui Dumnezeu trebuie să-I datorăm totul și întru-totul), lepădare sau eliberare la picioarele Răscumpărătorului.Această sfințire este minunată iar prin ea noi accedem spre Împărăția Luminii și a Dragostei Lui, și mai frumos se exemplifică această noțiune prin ce aduce ea , aduce un sfârșit iar acest sfârșit garantează o viață , nu o viață cunoscută oamenilor ci poate intuită... sau deloc ...este o viață veșnică ....magnific!

Dacă știm că nu ne putem salva pe noi înșine......

Cât păcat mi s-a zămislit în trupul muribund și sufletul transcedent și câtă iluminare divină am pierdut lăsându-ma pradă îngerului morții....Dau o definiție a ceea ce înseamnă starea pierdută într-un infinit obscur,confuz și lent, o definiție șoptită de însuși și inegalabilul Karl Barth....”Ce am știi despre întuneric ,despre soarta și profunzimile vieții umane fără lumina revelației care străpunge întunericul?Cum ar putea omul să știe că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și că este împotriva Lui dacă nu știe că Dumnezeu este pentru el ?Cum ar putea omul să știe că el însuși poate fi îndreptățit fără să facă absolut nimic, dacă nu știe că Dumnezeu Însuși l-a îndreptățit pentru răul pe care îl face?Dacă știm că am păcătuit fără motiv împotriva gloriei lui Dumnezeu și ne-am pierdut propria glorie ,atunci știm deja că gloria lui Dumnezeu a devenit cu atât mai mare.Dacă știm că nu ne putem salva pe noi înșine ,știm deja că suntem salvați de Dumnezeu. 

August

Rezonanța Schumann..?

Rezonanța Schumann?...ce este , cum se explică?..ce mă fascinează? Las doar un mic comentariu ,un mini eseu o părere dulce ce îmi face bucurie când mă gândesc la ea.
Această rezonanță reprezintă frecvența Pământului manifestată în interiorul atmosferei ,între Terra și ultima pătură atmosferică și anume Ionosfera, percepută prin undele electromagnetice exercitate de descărcările fulgerelor.Crește și crește, cândva a stagnat acum ajune la 13 Hz..și va continua .Este un ciclu cosmic iar o părere ar suna cam așa :din această frecvență rezultă și mișcarea sau ascensiunea spre finit a Pământului.(doar o părere).Sunt acei pași în Universul infinit ,acel ”întoarce-te acasă ”.Potrivit unor studii ceea ce percepep noi ca 24 de ore defapt ar fi 16 ..și înclin să dau dreptate cercetătorilor ei vrând-nevrând dau dreptate Bibliei, accentuând finalitatea ceea ce numim noi astăzi ”casă” și anume Pământ...(acum îmi mai pun și o altă întrebare ..oare cât era frecvența în vremea străbunilor biblici care trăiau ceva mai mult decât noi aprox. 1000 ani viață de om.? cum era definit timpul și spațiul atunci ? cât de dilatat sau compactat era?...întrebări care sper să le găsesc rasp. în lumea cealaltă.).Acest mers ușor dar sigur al Planetei duce undeva ,duce spre desăvârșire? Nu ..cred că duce spre distrugere ,spre scăderea iluminismului mintal spre o degradare a ființei umane, pentru că toate lucrurile la ora actuală duc spre o schematizare și subțiere a ființei umane ,îndobitocire spus modern , o modernizare a moravurilor și un coeficient scăzut a ceea ce înseamnă îndemânare ,conștiință ,iluminare si privatizarea libertății de a comunica cu Creatorul.(dar un avantaj enorm în ceea ce reprezintă Creatorul este că atunci când a însuflețit sufletul si duhul materia s-a văzut privată de această creație ,iar ei îi revine locul al 2-lea în ceea ce numim astăzi creație și trup iar comunicarea se face prin alte mijloace cunoscute de noi oamenii).Totuși aștept cu nerăbdare ziua aceea când la clipita ochiului sufletul va fi chemat acasă ,stările cosmice se vor modifica ,dimensiunile vor fi altele( ah și apropo de dimensiune când v-om reuși să pătrundem prin găurile negre să-l înștiințăm pe Einstein că mai există si a 4,5,6 etc dimensiune  si o să înțelegem de minune a 4 dimensiune de care vorbea Pavel (sfântul) numită și adâncimea o adâncime definită doar în sânul lui Dumnezeu ,în divinitate ți Îndumnezeire..)...,creațiile si corpurile cerești  universale vor fi altele ,iar acum să-l parafrazez pe C.S.Lewis...Natura își va vedea limitele supunăndu-se creației si supunându-se Marelui Anonim așa cum zice L.Blaga.               (doar o părere)

August.

”amatorism în iubire. și fantezie ”

O imagine îmi stăruie în minte și anume clipa când pe vremea școlii primare toamna își făcea apariția, eram eu ,sufletul și mintea buluc la geam.Urmăream frunzele care se colorau în aerul copt al vremii, vântul nebun ce se încolăcea de teii din grădină....orele de artă în care pictam funze și tablouri colorate  în ros-portocaliu.Era un timp minunat.Asemenea erau clipele adolescentine când visul se transforma în realitate asemenea cărților și romanelor de dragoste ,istorice și polițiste , vise curate și unice ,vise care nu se repetau ,erau tot altele și altele ...ceea ce îmi îmbogățea conștiința fantezistă , conștiința iubiri și a aventurii.Acum ? totul este îngrădit între 4 rame de tablou ,totul transformându-se într-o ”globalizare ” și vrând nevrând suntem păcăliți că sentimentele noastre de iubire-fantezie-aventură sunt gemene cu a altor oameni plăcându-ne aceleași povești,cauze și deznodământuri..(oare suntem toți la fel ?..)Nu... o mare minciună când tu și eu suntem unici și nerepetabili, ne naștem iar dacă vrei îți formezi o lume a ta plină de zmei și sirene , o lume văzută și colorată cu propria ta minte.
O parte a generației actuale se bazează pe un sistem de turmă foarte profesionist în care valori ca de exemplu : să îmi zică cum să iubesc , cum să-mi fac viața mai bună ,pe cine să iubești ,ce caracteristici să îndeplinească aceea persoană un deznodământ fericit și o cauză fericită ..toate puse haotic și cu mult amatorism într-un chenar și tablou pompos care place ochiului și nu minții.Nu mai avem posibilitatea să ne compunem propriile noastre iubiri aventuri și fantasme ,suntem din ce în ce mai învățați să credem că suntem la fel ,gândim la fel și vom fi conduși cam dupa aceleași standarde rigide și fără viață.Suntem tot mai departe de cărțile cele clasice și de demult în care autorul îți contura o imagine așteptând ca tu să o colorezi și să-i dai viață, dar acum totul este condus de iubire fără verdeață și fără originalitate un fel de OK american asociat cu un zâmbet fals cu gura până la urechi dar cu o minte și o inimă plină de confuzie (de gândire nici nu mai zic)
Oare de ce nu mai suntem acei oameni care altădată zburam spre înălțimi amețitoare (vorba lui Agârbiceanu) cu o minte plină de rațiune și creație autentică?...suntem oare roboți?...s-au ne temem de viitorul nesigur ascunși după cuvântări pompoase a unor amatori neîmpliniți sentimental.?
Ceea ce trebuie să faci este să îți lași rațiunea să zburde să zboare către Dumnezeu să te asiguri că ea va reveni la tine cu un răspuns de sus ,un răspuns luminos plin de creație și unic...asemenea clasicilor care te poftesc să-ți folosești mintea și nu ”intuiția” , simțul propriu și unic și nu simțul turmei domestice asemenea mioriței.

August.

Un mic articol de dimineață

Termin de citit o carte , un roman și rămân cramponat până la culme de finalul său.Hmm aș fi frut un final fantezist care să mă rupă puțin de realitate timp și spațiu gen:...și ochii mi se învârteau în cap , simțeam cum plutesc ..oare muream sau ?....da un sfârșit crucificat ca și tâlharul de pe cruce.Dar cartea mă surprinde ca de fiecare dată terminându-se ...”am părăsit orașul luminat de frestrele scăldate în soare...” dar plăcut , iar gândul mă duce la viața de dincolo de roman pe care o va trăi personajul .Oare îi va fi mai bine ?...sau își va găsi rostul ? Nu prea știu dar ceea ce știu ...vaporul în care s-a îmbarcat la despărțit poate definitiv de mine de fantezia literară de orașul în care și-a scăldat sufletul ...și totuși va trăi ..asta Da speranță...

August. 

Gând clasic

Îmbrăcat într-un costum maro în picioare pantofi de modă veche și pe cap cu o pălărie cehoslovacă, având un mers domol și controlat mă avânt libertin pe strada Gunderson, alunecând ușor pe pavajul cubic.Ora 4 după amiază soarele de octombrie își schimbă înfățișarea rânjindu-se la mine colorându-se într-un roș portocaliu.Frunzele se trântesc de-a valma în mine purtate de un vânt nebun și tânăr.Merg domol dar echilibrat străbătând mirosul plăcut al trandafirilor târzii, bătrânii de ei care în veacul acesta și-au păstrat veșnic culoarea și onoarea.Ici-colea păsări dezorientate zboară și parcă într-un cor încearcă să fredoneze o partitură...dar apusul le amuțește glasul.Ora 7 învăluie parcul, aleea care acum singuratică mă privește tristă... o părăsesc melancolic trântind ușa după mine , ușa cafenelei veșnic deschisă,pentru oameni ca mine clasici și nostalgici.

August.

vis..

Camera mea ,biblioteca mea și eu ființa necunântătoare...ma uit melancolic pe gem în care toamna se zărește alergând haotic pe aleea infinită a găndurilor mele.Privesc geamul camerei mele ca o oglindă,el nu mă vede el mă luminează și mă descifrează încercând să mă hipnotizeze.Stau cu coatele pe biroul prăfuit și vechi ascultând simfonia cărților ce mă înconjoară și mă răsfață ori de cate ori cad pe gânduri , ca într-un abis , o fantasmă a lumilor trecute pline de arhangheli și îngeri.Fotoliu de sub mine pare greoi , abia mă mai suportă, pe mine omul ,scriitorul care încet, încet mă sfârșesc ca o lumânare în negura și adâncimea sufletului....E pe înserate aleea nu se mai vede iar eu vizez lumi, lumile basmelor norvegiene.E noapte , plouă nu mai bag nimic în seamă, mă arunc trândav ..în văzduh și adorm...

August.

Istoria se repetă...

O vreme a ciclului istoric se revarsă și asupra timpului nostru, o păgână practică veche și iremediabilă.Observăm că din Antichitate, iar aici merg spre cultura grecească și cea romană, acest mizerabil păcat era infiltrat adânc în pătura socială : de la regi la nobili,bogați și magistrați această pervertire i se dă contur, un fond colorat stabilizându-l într-o practică bine definită.Dar ceea ce mă frapează și se aseamănă mult cu epoca contemporană rezultă că acest mizerabil obicei își face avânt de pe așa zisă trambulină a creștinismului....Parcurg un pic prin filele istoriei oprindu-mă la filosofia ”gnostică” care nu este altceva decât un sistem de dogme păgâne atașate creștinismului mult prea ușor acceptată.Anii 80-100 d.H gnosticismul îl va da pe inițiatul Cerintius din Efes un imoral personaj al Antichității despre care aflăm de la istoricul Eusebiu ...că spre surprinderea noastră acest Cerintius creștinul gnostic acceptă fără echivoc împreunarea dintre bărbat și bărbat, o cauză a nebunii mintale și nesatisfaceri emoționale ,lansând în istoria creștină și până azi practica pe care astăzi o cunoaștem sub termenul de homosexualitate.
Oare toleranța cu care ne învelim în acest joc murdar (ca și așa ziși creștini) nu este defapt un răspuns afirmativ al acestei mizerii?..oare noi care suntem cei capabili și cei mai inteligenți pe care i-a avut istoria nu facem decât să ne distrugem starea de normalitate?...Rămân la cuvintele Apostolului Ioan care spune: ”Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum Dumnezeu este curat.Oricine este născut din Dumnezeu este curat deoarece este născut din El .Și oricine rămâne în El nu păcătuiește, dar oricine păcătuiește nu L-a văzut , nu L-a cunoscut...”

August.

Drum crucial

Ion Minulescu

Rugă

Oh..Doamne ,aplec genunchi greoi și reci
În fața Ta Prea-Sfântu-Ți Tată,
Făcuta-mi eu greșeli adânci,
Căzut sunt eu în jale.

Iertare strig, tremură tot
Iar trupul stă pierdut pe cale
C-a fost rănit și îngrădit
Într-o celulă ca de moarte

Fața brăzdată-n lacrimi reci
Înmoaie o inimă de piatra
Iertare strig, tremură tot
Ființa bântuită-mi stă pe loc.

Ajuta-mă a înțelege
Că rugaciunea e o luptă
Și plin de sânge să m-aplec
Pe ai mei genunchi greoi și reci

În umilință să-mi plec capul
Picioarele să îți sărut
Să pot trai cu tot amarul
Dar să trăiesc lângă Stăpân.

Ah, cât aș vrea să Te privesc
Să văd lumina Ta infinită
Să mor cu ochii către cer
Să mor în Sânul Tau Stăpâne.

August.

Cu tine

E ziua când versurile se opresc.
Te sărut , te iubesc și plec
Și mă întreb de ce oare tu ?
Mă lași , te duci și pieri ?
Un abur gros o ceață deasă,
Mi te-a furat mi te-a ascuns....
Priveam atunci privesc și acum
Oare mai vii mai ești mai spui ?
Acele vorbe dulci ca mierea
Acele tandre mângâieri.....
Mă odihneam atunci cu tine
Mă odihnesc acum stingher ,
Totuși te simt te am te înfășor...
Cu tine mă trezesc și adorm
Cu tine mor și înviez..
Cu tine vreau...visez...visez..

August.

Cuvinte.

Am rostit atunci cuvinte și le-am pus în călimară
Am golit cuvinte grele și le-am murdărit pe foaie
Cu penița-mi scriu trecutul cu cerneală-mi scriu prezentul
Iar cu slove-năbușite îmi descriu eu Universul
Joc de voci răsunătoare îmi învioarează mintea
Și-mi strapung cu urlet trupul, cugetul și duhul.

August.

” Intelectualii ”

...și noi credem ,suntem învăluiți de ceea ce nu vedem ceea ce nu simțim  ci doar auzim ..auzim lucruri rele auzim despre terorism ,despre războaie, maladii,recesiuni economice,demografice de tot felul ..și totuși credem și ne minunăm”.Lumea” este un fel de mașină de spălat categoria A+++ în care mințile sunt spălate și clătite cu cel mai bun detergent numit ”dero sau lenor” Tv mass-media ar fi mai potrivit ,e un înălbitor un domestos infect ce ”dezinfectează” mințile indivizilor.Terorism , 11 septembrie centrale în explozie sau moartea crudă a unor lideri numiți și ”dictatori” sau creații proprii Ben-Laden? lideri ”teroriști”?  ..va zic eu lideri ce sunt mai presus de liderii lumii actuale deranjând coroane de regi și familii aristocrate ,aceste familii ce fac întrecere zi de zi , un fel de maratoon circuit cu obstacole ,iar obstacolele suntem noi ,cei din josul piramidei ,care suntem prinși în conflicte ,maladii ,boli,morți crunte atacuri din Paris ,Londra etc...războaie biologice economice ,recesiuni economice (ah și la modă este războiul meteo)....și lista continuă.E o competiție pe care noi o înțelegem dar nu avem cum să ședem la masa bogaților nici chiar fărămiturile pentru căței nu le avem, e ok suntem prea mulți și totuși puțini , iar tu care crezi că o să poți să ”schimbi lumea”o vei schimba poate aici sau pe lumea cealaltă ..nu știu ? ceea ce știu ma ajută să înțeleg ca ei vor alege pământul  și eu Universul (chiar și fără misterioasele ”drumuri către Lună Apollo ”)...știu și știm prea multe dar preferabil este de tăcut să creadă că fac ce vor... ,da material fac ce vor dar sufletește și spiritual nu au cum să mă atingă sau rănească ..eu voi câștiga într-o bună zi ,aici sau în lumea cealaltă.

August

Căutare

Hoinăresc prin mine, prin adâncul sufletului meu căutând raza de lumină și cunoaștere.Într-adevăr , adâncul sufletului meu este un abis, un abis creeat de Dumnezeu pentru a-L căuta,descoperi.El nu este pierdut,El este pretutindeni, eu sunt acel pierdut ,acel faliment în neant uitat în adâncul oceanului cosmic.Descopăr taina particulei cuantice ce mă ajută să îmi iau avânt spre Creator ...dar drumul e lung e obositor ,un drum ce pare pierdut, păgân și plin de spini așa cum îl înțeleg, un drum al Emausului o necunoaștere și o beție a minții nonalcoolice.Și totuși parcurg zile ,săptămâni ,ani ,ani cosmici, sunt într-o altă dimensiune asemenea ”adâncului ” amintit de Sf.Pavel.Dar eu sunt limitat ,trupul e limitat....dar totuși sufletul e cel ce mă salvează  să îmi pot continua drumul cosmic drumul enigmatic al plăcerilor și împlinirilor absolute....dar trebuie să mor să mor în trup apoi să înviez în duh pentru a intra în lumile nevăzute și nepercepute a marelui Dumnezeu.
Prin acest mister voi înțelege o părticică din creștinism.....

August.

Biblioteca lui Assurbanipal

Vreau să mă pierd prin ea să fiu o carte un roman un roman necunoscut scris de un anonim ce vreau pitit să stau pe raft si să-i ascult mintea marelui Assurbanipal care neîncetat se îngrămădește în barca lui Gilgameș pentru a nu fi prins de valurile învolburate desenate de Zei .Până la urmă se va înneca și va ajunge și el o istorie cu coperți de piele ce va sta la rându lui piti pe raft ....pe raftul bibliotecii mele..

August.

 

să scriu...

Vreau să scriu ,vreau să devin un mic scriitor ,o propoziție ce leagă articolul meu de un ziar.Da vreau...dar vrutul acesta presupune mai mult decât a încerca să bâjbâi câteva cuvinte rupte de prin nu știu ce alte articole și cărțulii pe care le-am citit.Aici intervine cunoașterea și setea după cultură generală , nu poți devenii un scriitor dacă mintea ta nu a parcurs tainele unei filozofii,ezoterism și teologii, istorii, geografiei ale științei  ale muzicii,picturii sau literaturii pentru copii ,basme si fantasme, poezie și drama ,în acest domeniu mintea  trebuie să fie puțin dezordonată ca să ai ce ordona, să ai de unde alege, mintea trebuie să fie o enciclopedie o bibliotecă ca cea din Alexandria...

August.

Boală imorală

America a aceptat. A aceptat schimbarea o schimbare schimonosită desprinsă dintr-un vis demonic al uciderii copiilor în cruciada anului 1212....Dar nu toți sunt cei ce au ales, aceștia stau pitiți în ungherele inimii lor așteptând sfârșitul, văzând dansul drăcesc al minților blestemate de imoralitate și decădere.O schimbare ce poate amuză lumile nevăzute ,un amuzament cinic dezvăluind neputința omenirii de a merge pe frânghia circarilor, iar căderea de la o înalțime relativă se va numii pervertire ,haos și sclintire a minții.

August.

Pași în Univers...

Fii independent față de muritori și dependent de Creator ,fiindcă El nu te-a facut un robot ,ci un om făcut din mâinile Lui ,un personaj din drama lumii cu rațiune și voință, nu doar un țap care mai și este ispășitor într-o lume în care vinovatul trebuie numaidecât să se războiască cu Creatorul și nu cu el însuși.Înțelepciunea sau cunoașterea divină rămâne misterul universului , o cunoaștere pe care eu aș fi cunoscut-o sub conștientul meu ,dar totuși ascunsă ,în vederea descoperirii aici pe Pământ ,aici unde informația se transpune uneori  prin materie ,alteori prin cunoaștere Absolută.
De ce trebuie să ne războim cu El ?când eu ca individ am puterea absolută și decisiva în a alege ”cărtile” ce se vor juca în viitor ,și totuși aici e misterul ; nu cunoști viitorul , trecutul încetul cu încetul îl uiți dar touși ai puterea de a anticipa ceea ce va fii  prin rațiunea,intuiția și inspirația divină , fapt ceea ce rezultă că suntem iubiți de Creator....dar mai intervine și cealaltă problemă, suntem iubiți dar distruși ,distrusă e uneori viața cu toate ale ei ,distruși sunt semenii noștrii, iar prin înțelepciunea firească vei vedea că te poți distruge .Aici intervine liberul albitru iar după cum ziceam nu esti un robot ,poti devenii un semi- zeu din mitologia greacă daca îți vei doza și supune liberul albitru în standardele morale și etice ale lumi ,sau măcar ale lui Hammurabi, iar atunci când vei reuși să te controlezi îți vei da seama ca natura ta nu e păgână ci divină, vei încerca să te îndrepți spre perfecțiune spre desăvârșire și eu unul asta îmi doresc , ceea ce mă duce cu gândul la un verset din Biblie care zice ”Fiți sfinți pentru că Eu sunt sfânt.” eu vreau sa fiu desăvârșit vreau să fiu perfect.
,

August.

Scrisorile lui Belerofon-Vladimir Pustan (o cărțulie cu scrisori,pamflete și culori un scris vesel și comic ,acru și sărat ,o carte în mai multe episoade-merită citită)

Pierdut

...hei da chiar tu ? chiar te plimbi ? hm Da..pe străzile pe care trandafiri încă mai vorbesc și se uită mirați când te văd pe tine încovoiat abia abia ce te mai plimbi .Ah dar stai .te-au văzut si tei cei bătrâni ,aruncau asupra ta ocări de crengi ca să-ți țină umbră pentru că te vedeau gârbovit,și șoșoteau despre tine ”a venit să ne vadă”.Dar tu le-ai întors spatele și te-ai dus spre nesecate poteci ,spre neființă...

Sfârșit

Și urletul lumii s-aude cu groază
Vin îngeri pe aripi de vânt
În turlă un preot se uită amețit
Că vine sfârșitul curând.

Adulmecă corbii cu spaimă tot fumul
Și fumegă-n groază nebunu
Se surpă pământul în patima moartă
Un preot anunță sfârșitul

August.

Poezia soției mele

O perlă din nouri coboară pe aripi
Iar mantia-i o rază de soare
Și cade alene ca o ploaie de vară
Venită din ceruri ...s-arată

Aceași ființă din mare s-arată
De astă dată-nvelită în valuri
O alungă curenții ca-ntr-un dans de mireasă
Ce vine la mire-n meleaguri

Și ultima oară s-arată aievea
Și-n vis și-ntr-o viață de om
E chiar nestemata de ea ..e femeia !
E perla pe aripi, pe valuri ..Alina.

August.

Răspunsuri la îndoieli...

”Căci la fel cu slăbiciunea de care dau dovadă ochii liliecilo față de lumina zilei este și aceea pe care sufletul nostru o arată mintea față de lucrurile care în mod natural sunt cele mai evidente ..” Aristotel-Metafizica, 2.....Din nou să îmi fie cu iertare trebuie să îl citez pe C.S.Lewis ,autorul meu preferat și încercat (bănuiala mea este ca noi toți avem afinitate spre un anumit autor , al meu este Lewis ), acesta rezumă din răsputeri să fixeze o definiție a minții sau mai bine zis a gândirii ,ceea ce îi dă batai de cap chiar si ilustrului Aristotel (sper să nu se supere)...și acest Lewis spune cam așa: ”Gândirea rațională a unui om reprezintă exact acea parte din Rațiunea eternă căreia starea creierului sau îi permite să devină operativă.Ea reprezintă ,așa zicând tranzacția încheiată sau frontiera fixată între Rațiune și Natură în același punct particular....Ceea ce numim gândire rațională la un om implică întotdeauna o stare a creierului ,în ultimă analiză un raport între atomi,iar rațiunea este ceva mai mult decât biochimia creierului.”
Lumile vor exista sau nu vor mai exista (cele materiale) dar cât vor exista își vor cunoaște întru totul gândirea ,doar dacă atribuie acestuia elementul divin și anume că ”..La început a fost Cuvântul..” ceea ce exemplifică foarte mult natura ei.Dacă nu, va trebui să definim omul cum zice Petre Țuțea ...parafrazez..: omul lipsit de divinitate (Dumnezeu) rămâne un biet animal rațional (raționamentul lui Darwin si Marx) care vine sau se naște de undeva și (de aici rezultă ca totuși e infinit și îi dă posibilitatea să iasă din sfera timpului și a spațiului) care se îndreaptă spre nicăieri-aici  zic ca acest ”nicăieri” nu mai face parte din Absolut și acest ”nicăieri” se va defini ca un vis utopic ,în care îți vei astuma urechile ca pe corabia lui Ulise .

August.

"....Incantarea ramane incompleta pana cand ajunge sa fie exprimata..." c.s.Lewis

Crud

Pășesc spre nesfârșite poteci și zări păgâne
Spre nesfârșite zări tălâmbe
Spre zările cumplite spre zările-negrite
Adâncul îmi e casă,adâncul îmi e calea
Pășesc alene,buimac spre veșnicie.
Mărșăluiesc în tropot spre patria orbită
Alerg cu chin în spate și negură pe umeri
Oprit îmi va fi totul,oprit în sărăcie
Alerg buimac si lacom spre zările-negrite
Sfârșita-mi chinul dulce ,sfârșita-mi viață avidă.
Iar gura e un blestem o pură blasfemie
Ocară-mi strig eu însumi,ocară și dispreț
Cuvintele sunt lăncii ce vor străpunge carnea ,
Iar vorbele-s satâre ce-mi sfâșie zăbava.


                                                                                             August.

Surprins în cărți

...și titlul continuă cu o imagine din lumea lui C.S.Lewis,desprinsă din autobiografia sa: ”Surprins de bucurie ”.Aici ilustrul creator de fantezie literară și filosofie, zugrăvește o imagine din camera sa amenajată în cel mai pur stil britanic,cu o masă prăfuită și uitată într-un ungher de fantezie gotică,un fotoliu greoi și bătrân care se încălzește lângă focul veșnic domol al unui șemineu.Toate aceste lucruri învăluite sub influența păgână a vremiibritanice, o vreme asemuită cu fețele brăzdate și sumbre a bravilor vikingi.În tot acest tablou autorul alege să-și trăiască parcă ultima zi din viață, citind nebunește o carte,...un basm norvegian, o saga cu gust de piper negru evadată din tărâmul bibliotecii așezată strategic ca strajă, privind decorul clasic si batrân al nostalgicei camere.Basmul se scurge încet în mintea cititorului odată cu lumânarea care parcă să aibă răbdare o veșnicie, topindu-se încet,încet până când filele cărții vor murii și vor fii înmormântate în misterioasa bibliotecă, misteriosul cimitir intelectual,poetic.

August.

Dac sau român?Haidem să zicem dac.Popor magnific,puțin ciudat nelipsind factorul mistic din el ,puterea de a-i reda măiestria.Și totuși nu mai sunt ,poate câțiva costoboci și carpi prin Moldova românească dar la cum arată regiunea îi voi numi ”țărani din stepele mongole.Acei oameni în care civilizația și spiritul autohton zace undeva în straturile litosferice ale României.Greșeala lor fatală, a fost că teoria nu sa îmbinat cu practica sau mai bine zis mințile luminate a acelor tarabostes au rămas scris doar pe tăblițe iar practica a însemnat lovirea cu sapa și nu cu sabia ,lovirea în pământul natal și nu în pământul dușmanului.Greșeala noastră rămâne ”cum că românul se pricepe la toate” iar noi toți suntem geologi fără studii asemenea groparilor de prin cimitire care în loc să construim săpând construim astupând cred că de teama corbilor singuratici cocoțați pe câte o cruce singuratică și rece ,în care se odihnește robul cui?..robul pământului că materia neînsulfețită nu se descoperă pe ea însăși.

August.

Meditatii la Psalmi -C.S.Lewis (un punct de vedere entuziasmant dar si in acelasi timp fericit asupra secretelor poetice ale Psalmilor)
Despre Minuni.Cele patru iubiri.Problema Durerii-C.S.Lewis (o problema filosofica abordata in cel mai pur stil apologetic , in incercarea de a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de muritori intru-un cadru rational)
Zahei Orbu-V.Voiculescu ( cand insistenta nu oboseste si caracterul nu inceteaza a se dezvolta ,cand trupul nu te mai ajuta ...ramane poate speranta credintei vazuta prin ochii mintii si a sufletului din alte perspective decat cele cu care suntem obisnuiti)
Fața de lumină a creștinismului (Meditații)-Ion Agârbiceanu ( o incercare si il apreciez ca a reusit il invidiez pe marele Agarbiceanu ..ca a reusit a face din crestinism sau il ajuta pe om a intelege crestinismul rational si nu prin intuitie)

Frustrare

Îmi este greu a pune vers pe foaie
Căci ca poet trimis în lumea virtuală
Ș-acolo dau stângaci din călimară
Căci nimeni nu mă vede, nimeni nu mă-ntreabă,
Să fie oare acest om poetul?
Ce scrie și cu sânge bietul?
Iar stiloul lui nu mai scrie ci străpunge....
...sunt obosit,atătea gânduri cred..că pe azi
ajunge.

August.

Se va întâmpla?

                                                                                            Un stângaci scriitor, mic panfletar, om mărunt al articolelor mărunte mâzgâlite cu cerneală neagră într-un ziar, un ziar mediocru dar citit de clasa oamenilor simpli a căror minte intelectuală se definește prin frumoasa culoare de octombrie cu miros de cafea proaspătă măcinată.Locul lui să fie în colțul din stânga sus la rubrica meditații sau ”sfârșit”... de pagină sau artă poetică.O strofă dintr-o poezie culeasă din raftul minții usor blestemate de furia și descântecul romanelor cu domni în haine negre cu pălării misterioase și doamne cu rochii bufante și mărgele, pe partitura sunetelor de tren...acele sunete aflate în învălmășala monotoniei peronului, animată de câte un câine bezmetic.Un tropot de cal ce târâie o căruță sau caleașcă plină de ....acum vă las pe domniile voastre să spune-ți :ori e o caleașcă cu un domn ce deține o făbricută în sudul Londrei sau o căruță plină cu alimente a unui vânzător ambulant de la periferia Manhattan-ului zdruncinând din temelii liniștea dinaintea furtunii , adică forfotul orașului trezit după o noapte lungă și obositoare în care a ațipit din nou cu coatele pe masă.

August.

Știrile de la ora?...nu contează, ca e 5 sau 7 pm...e la TV

Și-au creeat un formalism hidos un fel de soi de corcitură un fel de crasă îngrășare de materie în trup,lăsând sufletul la stadiul de vierme ce abia,abia se mai mișcă pe trupul lor putred și murdar.Sunt oameni cu instincte animale de companie cu ”suflet” de om primitiv cu cap de bou ,un fel de mitologie românească.                            August

Crud

Pășesc spre nesfârșite poteci și zări păgâne
Spre nesfârșite zări tălâmbe
Spre zările cumplite spre zările-negrite
Adâncul îmi e casă,adâncul îmi e calea
Pășesc alene,buimac spre veșnicie.
Mărșăluiesc în tropot spre patria orbită
Alerg cu chin în spate și negură pe umeri
Oprit îmi va fi totul,oprit în sărăcie
Alerg buimac si lacom spre zările-negrite
Sfârșita-mi chinul dulce ,sfârșita-mi viață avidă.
Iar gur e un blestem o pură blasfemie
Ocară-mi strig eu însumi,ocară și dispreț
Cuvintele sunt lăncii ce vor străpunge carnea ,
Iar vorbele-s satâre ce-mi sfâșie zăbava.


                                                                                             August.

Asasinarea Țarului?

 Doar o ipoteză...”mit”..? E ceea ce mă întreb: care și cum vor sosii evenimentele ,care și cum va arăta cartea ”norocoasă” sau care va fi arma cu care țarul va fi trimis dincolo ?Poate se roagă și acum să existe Purgatoriu pentru a se reîntoarce să-și răzbune averile,iar dacă îl va citi pe P.Johnson, în care se regăsește descris și zugrăvit mai ceva ca Lenin sigur va învia ,dar acum se pune problema când? ...cred că la învierea judecății.Și totuși nu moare ,se zvărcolește chiar dacă luneta corporatiștilor e fixată pe creierul sau...Ah eram să uit are un creier mult mai oțelit decât majoritatea, iar asta îl face o personă negativă,un impostor ,un hulitor al legilor Nord Atlantice,și da asta face pentru a-și proteja ceea ce tătuca Stalin a cam pierdut sau mai bine zis le-a dăruit ”amantei” Anna Pauker., ceea ce mai nimeni la ora actuală nu poate să se laude cu cantități astronomice și pământuri zici ca-i fermierul preriilor al Willei Cather .Revenim la personajul nostru ,acest brav țar ,și totuși slab,deoarce el nu va vedea niciodată caracatița din căminul său (sau nu va vrea să o vadă) întinsă alene pe sub canapele și fotoliile din Kremlin.Soljenițân mort, Boris Nemțov mort, cine e mai pe listă ? cred ca el ,acel mare judoka care deocamdată se uită mânios din Moskova ,acest blonduț care încă mai poate să le râdă în nas” Marii Adunari Mondiale.”..dar până când?..

August.

Surprins ... în cărți..

...și titlul continuă cu o imagine din lumea lui C.S.Lewis,desprinsă din autobiografia sa: ”Surprins de bucurie ”.Aici ilustrul creator de fantezie literară și filosofie, zugrăvește o imagine din camera sa amenajată în cel mai pur stil britanic,cu o masă prăfuită și uitată într-un ungher de fantezie gotică,un fotoliu greoi și bătrân care se încălzește lângă focul veșnic domol al unui șemineu.Toate aceste lucruri învăluite sub influența păgână a vremiibritanice, o vreme asemuită cu fețele brăzdate și sumbre a bravilor vikingi.În tot acest tablou autorul alege să-și trăiască parcă ultima zi din viață, citind nebunește o carte,...un basm norvegian, o saga cu gust de piper negru evadată din tărâmul bibliotecii așezată strategic ca strajă, privind decorul clasic si batrân al nostalgicei camere.Basmul se scurge încet în mintea cititorului odată cu lumânarea care parcă să aibă răbdare o veșnicie, topindu-se încet,încet până când filele cărții vor murii și vor fii înmormântate în misterioasa bibliotecă, misteriosul cimitir intelectual,poetic.

August.