Tu scrii, gonind printre salcâmi
Cu trupul tau molatic și plin de insomnii
Te vad aici în parc pe ulițe și-n case,
Te vad cum te întinzi pe-o scândură de oase,
Încerci să îți amâni o moarte un trecut,
Scriind poeme de morți și de amurg,
Te-ai strecurat ușor printre copaci și cruci
Acum nu te mai vad, te duci iar să te culci?
Sau stai gândind lunatic un ultim trist poem,
Scurtat la mijloc ca timpul nu-i etern
Te-ai ofilit surprins printre cuvinte
Te-ai stins tomnatic.... vânduta-ți sufletul...
pe-un strop cu linte.
duminică, 6 decembrie 2015
Iluzie
Capete negre și uscate se arătau în geam făcându-mi gesturi obscene de obrăznicie.Purtate de valul viforului demonic, ele îmi înstrăinau sufletul de pace și de lumina binefăcătoare.Trezit dintr-o comă plumburie mă aburcam speriat deasupra patului să pot deslușii dușmanii nocturni ce-mi nelinișteau sufletul.Mă simțeam învălmășit de voci și strigăte stringente iar trupul mi se clătina amar către naufragiu prin credința slabă și primitivă asemenea apostolului.Întrebam cum voi muri căci găndul naufragiului mă chinuia amarnic ,având senzația că apa se dezlănțuie într-un vals drăcesc, ritual păgân în sânul lui Moloh.
Trag aerul sărat și rece al încăperii, pășind schiopătând, înfrunt armata de invincibili de dincolo de geamul meu...priveam pierdut simțind o răceala pe frunte , iar capetele de acum deslușite îmi zâmbeau ironic, ploaia mă păcălea din nou.Simțeam de acum un mic imbold al fricii dar și al liniștii presărat de o fierbințeală a conștiinței mele iar atunci am înțeles că fără proșternere pe genunchi la ceas de seară este cu neputință a stăvili hoardele barbare a nemilosului Belzebub.Arunc o haină groasă pe mine, mă înfing în bocancii grei și vechi pășind răvășit afară.Acolo sub felinare târzii și obosite se zăreau umbre, crăci și veșminte ,iar ploaia tomnatică străpungea nemiloasă carnea trupului meu făcându-mi necropsii fără anestezic.Pășeam mecanic auzind tot mai deslușit sunetul unui ciocan și jocuri metalice ce apăsau amar liniștea nopții obosite de travaliul societății nemiloase, călcând sub pantofii butucănoși, noroioși speranțe, vise și libertăți.Priveam acum din ce în ce mai aproape deslușind același tablou de fiecare seară-eu zburdând ca un lunatic pe tărâmurile adâncului stirbit iar el, același meșter veșnic înmormântat în munca lui de seară, când trântea și ciopârțea fără milă aceași bucată de plumb conturând veșnice sicrie de plumb prinse de troițele de piatră a bisericii negre.
Trag aerul sărat și rece al încăperii, pășind schiopătând, înfrunt armata de invincibili de dincolo de geamul meu...priveam pierdut simțind o răceala pe frunte , iar capetele de acum deslușite îmi zâmbeau ironic, ploaia mă păcălea din nou.Simțeam de acum un mic imbold al fricii dar și al liniștii presărat de o fierbințeală a conștiinței mele iar atunci am înțeles că fără proșternere pe genunchi la ceas de seară este cu neputință a stăvili hoardele barbare a nemilosului Belzebub.Arunc o haină groasă pe mine, mă înfing în bocancii grei și vechi pășind răvășit afară.Acolo sub felinare târzii și obosite se zăreau umbre, crăci și veșminte ,iar ploaia tomnatică străpungea nemiloasă carnea trupului meu făcându-mi necropsii fără anestezic.Pășeam mecanic auzind tot mai deslușit sunetul unui ciocan și jocuri metalice ce apăsau amar liniștea nopții obosite de travaliul societății nemiloase, călcând sub pantofii butucănoși, noroioși speranțe, vise și libertăți.Priveam acum din ce în ce mai aproape deslușind același tablou de fiecare seară-eu zburdând ca un lunatic pe tărâmurile adâncului stirbit iar el, același meșter veșnic înmormântat în munca lui de seară, când trântea și ciopârțea fără milă aceași bucată de plumb conturând veșnice sicrie de plumb prinse de troițele de piatră a bisericii negre.
August.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)