Statistici bucovinene

Partea I

   Până în 1775 Bucovina este parte componentă a Moldovei, apoi este anexată de Imperiul Habsburgic. La momentul anexării Bucovina avea o populație de 71750 de locuitori adică un total de 17047 de familii cu mici variații , acest recensămând fiind cuprins mai exact între anii 1775-1776 din rapoartele generalilor G.Spleny și K.Enzenberg. Istoricul bucovinean Ion Nistor vine cu un alt raport  mai amănunțit al aceluiaș G.Spleny ce arată: 11099 familii de români (55495 persoane); 2373 familii de huțuli și ruteni (11865 persoane încadrate etnic ca ucraineni); 526 familii de evrei (2630 persoane); 294 familii de țigani (1470 suflete); 58 familii de armeni (290 persoane). Din totalul de 71750 cetățeni, 74 % români, 16,54 % ucraineni, 6,12% armeni, evrei, țigani.

   Cercetătorul P.Țugui și sociolingvistul I.Popescu completează cercetarea cu următoarele date :

va urma...

  
Bibliografie
Academia Română, Analele Bucovinei, II, 1995.
Academia Română, Istoria Românilor, vol VII, tom II, Editura Enciclopedică, București, 2015.

Conceptul ioanin elenizat

Filon rabinul evreu, scria prin anii 20 î.Hr., un comentariu asupra Logosului Divin, din perspectivă vechi testamentară, transpusă în limbajul filosofic elenistic de atunci, vrând a explica logic, credința iudaică și existența lui Dumnezeu Yehova. Interesant modul de abordare ce se aseamănă izbitor cu concepția evanghelistului Ioan, care este singurul de pe paginile Noului Testament ce-L abordează pe Cristos din aceast unghi.
”...Iar din Logosul divin, ca dintr-un izvor, se despart și țâșnesc cele două puteri. Una este puterea creatoare prin care Maestrul a așezat și rânduit toate lucrurile, acesta se numește Dumnezeu. Iar cealaltă este puterea regală, deoarece prin intermediul ei Creatorul domnește peste lucrurile create, acesta se numește Domnul. În Logos sunt cele două puteri ale lui Dumnezeu, puterea de a crea și a domni și din acest motiv Logosul poate fi numit Dumnezeu și Domn.
În Ioan  Logosul este agentul creației, iar Logosul întrupat este agentul judecății lui Dumnezeu. Tot în Ioan Logosul este recunoscut ca Domn și Dumnezeu, o numire dintre cele mai importante  ale lui Isus în teologia ioanină.” (Dicționarul Noului Testament-Daniel G.Reid, pag.682)

Credință confuză

Pe vechile lăstare a necredințe-i mele
Las să înflorească flori de amărăciune,
Las ca seva veche să-mi umple iar burduful
Burduful spart și vechi a tainei necredintă.

Pășesc pe drum, privind.
Sub nori frecvențe triste așteaptă palide tăcute,
o voce un alin un glas de rugăciune.
Coroanele diforme atârnă-n-naltul nopții,
se-nchină la stăpânul uitat si făr de nume.

Pe drumuri străjuite de ochi si felinare,
umbre grele pribegite plâng în rugăciune.
E noapte, e pătată de vicii și-ndoieli,
iar vântul săturat de atâta stricăciune,
scapără a jale bătând în ușă cuie...
Iar eu trezit în beznă rânjind la felinare
mă-ndrept spre vechea casă cu atăta nepăsare.

Căzut

El...e groaznic.
Obsedat de proria-i vină
Poposită-n urme reci de ghenă,
În al său cuget slugarnic.
Fiecare vorbă, gând sau tăcere
E o ofrandă dulce ca de miere
Celui pierdut printre glorii, serafimi
Căzut în hăul imposibil
Al propriului ecou, scăldat în mândrie și întuneric.

August.

Căință

Au curs din El lacrimi fierbinți
Ce au udat odată o grădină
Au curs șuroaiele de sânge printre spini
Curmând o viață sfântă,
Născând eternitatea.
Acea grădină acum e un locaș
Al veșnicei păreri de rău și umilință
Iar râul roșu printre spini nu a secat
E limpede, vorbește și se scurge...

August.

Cruci

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Pătate-n sânge roș usturător,
Uscat e acum dar văd găuri de cuie
Trosnesc ciocane, iar el încet, încet se scurge,
            Aceasta-i crucea cea de lemn.

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Când sufletul plesnește fără simț,
Și pier scântei din tine, făr’ să iasă
Acea trăire desprinsă din divin,
           Aceasta-i crucea cea de piatră.

Cruci de lemn, de piatră și de ceară
Topind, te sfâșie trecutul,
Prezentul e o umbră a lumii viitoare
Trăiești crezând că vei slujii la doi stăpâni?
Nu-i cu putință, timpul s-a topit iar....
            Aceasta-i crucea cea de ceară.

lui Bacovia

Tu scrii, gonind printre salcâmi
Cu trupul tau molatic și plin de insomnii
Te vad aici în parc pe ulițe și-n case,
Te vad cum te întinzi pe-o scândură de oase,
Încerci să îți amâni o moarte un trecut,
Scriind poeme de morți și de amurg,
Te-ai strecurat ușor printre copaci și cruci
Acum nu te mai vad, te duci iar să te culci?
Sau stai gândind lunatic un ultim trist poem,
Scurtat la mijloc ca timpul nu-i etern
Te-ai ofilit surprins printre cuvinte
Te-ai stins tomnatic.... vânduta-ți sufletul...
pe-un strop cu linte.