Pentru anexare Bucovinei se vorbește din două perspective, una emoțională și se pune accentul pe cuvântul de răpire și anume ”Răpirea Bucovinei” iar a doua perspectivă se mărginește la latura obiectiv istorică și anume ”Anexarea militară a Imperiului Habsburgic asupra Bucovinei”în primă fază susținută atât de istorici români cât și cei de originie germană. Spre exemplu pentru istoricii Mircea Grigoroviță sau Mihai Iacobescu termenul de răpire (anexare) are cum am zis mai sus acest iz emoțional național dar și o mare doză de subiectivitate o viziune ce trebuie respectată dar în același timp și contestată uneori. Evident nu voi prezenta pe larg opiniile celor doi, fiindcă articolul de față tratează cu totul altă latură. Pe scurt amintesc că regiunea nordică a Moldovei cu numele de Bucovina este anexată militar de habsburgi în anul 1774 după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, tratat ce încheia războiul dintre Imperiul Țarist și Imperiul Ototman. Pe fondul acestor mișcări politico-militare, Austria ca mare putere, participă și ea la o împărțire relativă a teritoriilor est europene dar și a zonei de influență. Cu un an înainte 1773 Iosif al II-lea trimite în Bucovina o misiune de recunoaștere condusă de colonelul Karl baron von Enzenberg, a teritoriului ce avea să intre în componența coroanei imperiale austriece pe motivul că printr-o eventuală anexare, practic Imperiul Austriac va lega mai strâns Transilvania și îi va conferi o securitate mai sporită atăt ei cât și extremității estice a imperiului, asupra tendințelor de expansiune și agresiune otomană. Lucru ce s-a configurat în 1774 cum am relatat mai sus. Amintesc că acest nume uzat la maximum de austrieci bucovina se mai întâlnește în istoria Moldovei într-un document din 30 martie 1392, unde se atestă Bucovina geografică.
De fapt miza acestui mic articol scoate în evidență mândria bucovineană, rădăcinile ei sau acel tip de homo bucovinensis . Fiecare bucovinean se mândrește că aparține acestui spațiu, este ancorat în anumite tradiții și conform teoriei superiorității rasei încearcă să făurească direct sau indirect acea rasă pură, superioară bucovineană. De aici începe amestecul, clișeele sau incertitudinea. Omul bucovinean crede că tradiția și descendența sa au rădăcinile înfipte până la daci și romani, cred într-o tradiție bogată cu multe fructe proaspete, venite dintr-un efemer ”Prâslea cel voinic și merele de aur”. Da, dar nu trebuie de uitat că până la anexare Bucovina se contopește atât teritorial, tradițional, istoric, cultural sau mod de viață cu Moldova. Lucrurile stau puțin altfel, tindem spre un infinit cronologic dar nu ne dăm seama că de fapt Bucovina respira cu adevărat de la 1774 și până la 1918 sau că forța motrice a ei nu o dă populația autohtonă singură, ci amalgamul de etnii și compozitul etno-social-cultural odată cu ocupația austriacă. Bucovineanul e prins în hățișul iluminist al anilor 1780-1790 cu prilejul reformelor iosefine, complexitatea acestuia și consecințele pe termen lung care vor fi.
Cel care a înțeles bine complexitatea imperială austriacă a fost bucovineanul Vasile Balș, boierul din familia Balș, o familie veche moldovenească. Surprinde pe tuturor când decide să ramână în regiune după anexarea austriacă. Cu o capacitate intelectuală fantastică șlefuită în studiile mediului vienez, boierul Vasile Balș sesisează că Bucovina intră într-o nouă eră de civilizație, odată cu ocupația imperială și practic se leagă de vestul european civilizat. Mai pe urmă acesta va avea anumite misiuni diplomatice la curtea vieneză, activând în aparatul administrativ bucovinean sub autoritatea Casei de Habsburg. Nu trebuie să-i uităm nici pe cei din familia Hurmuzaki, Constantin, Eudoxiu care prin diferitele funcții și prin abilitățile intelectuale servesc Imperiul Habsburgic în conformitate cu nevoile bucovinenilor în a doua jumătate a secolului XIX. Revin la Balș și mă întorc la sfârșitul secolului XVIII, acesta într-un memoriu deplângea soarta și înapoierea compatrioților săi și propunea luarea unor măsuri reformatoare , a căror putere în practică, cu acordul binevoitor al împăratului (Iosif al II-lea) ar fi dat o nouă viață celor 20.000 de familii bucovinene (Mihai Ștefan Ciaușu- Un iluminist bucovinean boierul Vasile Balș, Junimea, 2007 ). Reformele nu au întârziat, Bucovina se dezvoltă prin iluminismul iosefin propus, aducând cu el atât colonizările cei drept contesate dar o dată cu acestea și spiritul de muncă și gospodărire german. Bazinul demografic multinațional (șvabi bănățeni, evrei, polonezi, germani, slovaci, ruteni, huțani ) conglomeratul multiconfesional și multilingvistic a facut din această regiune un reper civilizator, de mândrie proprie la marginimea imperiului. Se trece de la un stil semifeudal fanariot de dezvoltare la unul modern prin progresul proprietății în sens burghez, ca și încurajarea dezvoltării agriculturii, meșteșugurilor, industrie, comerțului și modernizarea instituțiilor culturale. (Istoria Românilor coord. Dan Berindei, Editura Enciclopedică, București, 2015.)
Informațiile sunt puține, generale dar de folos cred, pentru a avea un stadiu incipient a ceea ce înseamnă cu adevărat mândria bucovineană originile și tradiția ei . Da, nu voi uita exproprierile țăranului român, șocul prin care a trecut de la o supunere la alta, dar cu timpul aceste lucruri au trecut, rămâne progresul făcut de bucovineni atât după reformele iosefine dar și inerția modernismului bucovinean după unirea din 1918, modernism ce se resimte și astăzi după 100 și ceva de ani în conștiința omului de rând bucovinean dar și a intelectualului.
Bibliografie.
Ceaușu, Ștefan, Mihai, Un iluminist bucovinean : Boierul Vasile Balș (1756-1832), Junimea, Iași, 2007.
Iacobescu, Mihai, Din Istoria Bucovinei, vol. 1, Editura Academiei Române, București, 1993.
Hitchins, Keith, Românii, 1774-1866, Humanitas, București, 2004.
Informațiile sunt puține, generale dar de folos cred, pentru a avea un stadiu incipient a ceea ce înseamnă cu adevărat mândria bucovineană originile și tradiția ei . Da, nu voi uita exproprierile țăranului român, șocul prin care a trecut de la o supunere la alta, dar cu timpul aceste lucruri au trecut, rămâne progresul făcut de bucovineni atât după reformele iosefine dar și inerția modernismului bucovinean după unirea din 1918, modernism ce se resimte și astăzi după 100 și ceva de ani în conștiința omului de rând bucovinean dar și a intelectualului.
Bibliografie.
Ceaușu, Ștefan, Mihai, Un iluminist bucovinean : Boierul Vasile Balș (1756-1832), Junimea, Iași, 2007.
Iacobescu, Mihai, Din Istoria Bucovinei, vol. 1, Editura Academiei Române, București, 1993.
Hitchins, Keith, Românii, 1774-1866, Humanitas, București, 2004.
